A fi părinte în ziua de azi a devenit o sarcină mult mai complexă decât a fost vreodată. Din totdeauna, familia a jucat un rol hotărâtor în educarea copiilor, rolul primordial în dezvoltarea personalităţii copilului revenind indiscutabil părinţilor. Nu pot să afirm că ar exista un sfat atotcuprinzător despre modul cum trebuie crescut un copil. Nici nu-mi propun lucrul acesta. Voi prezenta însă câteva aspecte care ţin de pedagogia familiei, ai căror beneficiari ar trebui să fie părinţii.
       
        Factori determinanţi în modelarea copilului
       
        Majoritatea părinţilor muncesc din greu şi fac sacrificii pentru a-şi ajuta copii să reuşească în viaţă. Economisesc bani pentru ca ei să urmeze o şcoală mai bună. Cheltuiesc sume mari pentru a le asigura meditaţii. Se tem că nu vor reuşi la o anumită facultate sau că nu vor putea urma profesia pe care şi-o doresc. Uneori îşi dedică întreaga viaţă pentru a le asigura succesul. Factorul eredităţii este şi el foarte important. Precum creşterea unei plante este determinată şi de calitatea seminţei, genele moştenite de embrion pot determina înălţimea copilului, înfăţişarea şi eventualele predispoziţii la unele boli considerate ereditare. Dar felul cum va creşte planta va fi decis de solul, apa, soarele şi eventual de fertilizatorii pe care îi primeşte. Da, îndrăznesc să compar educaţia cu fertilizatorii ! Dar spre deosebire de plantă, un om îşi poate manifesta dorinţa. Părinţii îşi pot ajuta copilul oferindu-i motivaţia, independenţa de acţiune şi chiar recunoaşterea atunci când este necesar. Indicat este să procedaţi precum mama copilului echilibrist de la circ, care merge alături de copilul ei care se deplasează pe frânghie. Este necesar să-i fiţi alături, îl puteţi chiar ajuta, însă numai la nevoie. Esenţiale sunt încrederea şi respectul de sine. Încrederea în sine este precum fundaţia, iar respectul de sine este pământul pe care se construieşte fundaţia. Unei persoane cu respect de sine îi va fi uşor să comunice, să asculte şi să înveţe permanent de la alţii. Este necesar a fi învăţaţi să se acomodeze la diferite situaţii, să fie demni, să aibă încredere în oameni , dar numai când aceştia se dovedesc demni de încredere, să aprecieze şi să admire ceea ce este de admirat.
       
        Despre tipuri şi originea comportamentelor copiilor
       
        Copiii fără respect de sine pot învăţa să imite de la alte persoane aspectele negative, să bea băuturi alcoolice, să se drogheze şi să se transforme în oameni violenţi. Unor copii le este foarte greu să aprecieze performanţele altora. Când copilul devine critic faţă de alte persoane, puteţi ajunge la concluzia că este foarte neîncrezător. Când un tânăr se comportă tiranic, să nu credeţi că este puternic şi curajos. De fapt se simte foarte mic şi foarte nesigur. Am cunoscut copii din familii care nu îşi permiteau să mănânce de două ori pe zi şi care nu ştiau ce este o pijama. Au demonstrat că sărăcia nu le-a stat în calea obţinerii a ceea ce şi-au dorit să devină în viaţă. S-a dovedit ştiinţific faptul că cei care nu au îndoieli legate de propria persoană, se pot concentra mult mai uşor la ceea ce au de studiat.
       
        Motivaţie şi influenţe
       
        Thomas Alva Edison a fost considerat idiot de către profesorul sau, Louis Pasteur a fost considerat la colegiu drept un elev mediocru, iar despre Albert Einstein un profesor a spus că a fost „cel mai prost băiat întâlnit vreodată”. Ce i-a făcut să continue ceea ce îşi doreau? În cazul lui Thomas Alva Edison meritul revine mamei sale care l-a apreciat fără rezerve. Ea a manifestat încredere în inteligenţa copilului său. I-a oferit suficientă independenţă pentru a experimenta şi explora, încurajându-l să devină cercetător. Albert Einstein era considerat de către profesorul său de matematică un copil lipsit de inteligenţă. Succesul se datorează tot mamei sale pe care o iubea şi admira. Ea spunea ori de câte ori avea prilejul „este tăcut pentru că gândeşte. Aşteptaţi şi veţi vedea. Albert va fi profesor într-o bună zi’’. Aprecierea exprimată în mod repetat din partea mamei, l-a ajutat să-şi dezvolte încrederea în sine. Deci, acceptarea şi aprecierea persoanei pe care copilul o iubeşte sunt foarte importante. În absenţa acestora, copilul poate deveni cu uşurinţă rebel şi violent, dacă îi consideră pe ceilalţi vinovaţi, sau visător, chiar timid, dacă se consideră el vinovat.
        Din păcate există şi părinţi indiferenţi. Ceea ce le oferă ei copiilor este libertate, nu autonomie. Există situaţii când, atât mama cât şi tata pun accent pe carieră. Chiar dacă au profesii ce implică multă răspundere, părinţii pot discuta cu copilul lor şi este indicat să-şi facă timp pentru a-l asculta. Se spune că nu contează durata timpului petrecut cu copilul, ci calitatea acestuia. Mai există şi părinţi care cred în eficienţa disciplinei stricte. În cazul părinţilor autocraţi, comportamentul faţă de copiii lor este ghidat după comportamentul pe care-l aveau părinţii faţă de ei în perioada copilăriei. Un caz extrem de grav a fost Adolf Hitler, al cărui tată a fost un părinte despotic care l-a pedepsit aspru pentru fiecare greşeală. Adolf a învăţat la rândul lui violenţa, devenind un om violent. Un alt caz celebru a fost Iosif Stalin care a fost bătut sălbatic de către tatăl său, un beţiv notoriu. Întrucât la şcoală învăţa prost şi acolo i-a fost aplicată bătaia. Marcajul psihic a fost atât de puternic , încât la maturitate a devenit violent şi crud. Majoritatea părinţilor aplică reguli pe care le consideră corecte şi de fapt, nici un părinte nu este în mod conştient rău sau nepăsător. Atitudinea lor faţă de copii variază extrem de mult şi este influenţată de o mulţime de factori. Părinţii însă, se află în poziţia cea mai bună de a observa ce îl interesează pe copil şi au posibilitatea de a-l ghida de la o vârstă fragedă. La nevoie se poate cere sfatul unui consilier în legătură cu alegerea viitoarei profesii, dar contează mult ceea ce îl face pe copil să vibreze emoţional. Cum se poate observa acest lucru ? Observaţi cu atenţie expresia feţei când vorbeşte despre o activitate care îi place. Parcă străluceşte, iar strălucirea vine din interior. Dacă îi daţi sentimentul că sunteţi dezamăgit de el pentru faptul că nu a îndeplinit ambiţiile dvs, el va resimţi această nerealizare şi va trăi cu acest sentiment întreaga viaţă. Este indicat a se ţine seama de abilităţile şi potenţialul real al copilului, înainte de a i se cere să îndeplinească anumite sarcini. Se spune că dacă tratezi o persoană ca atare, ea va rămâne mereu aşa cum este. Dacă o tratezi cum ar trebui să fie, va deveni ceea ce ar putea fi. Influenţele informale ale mass-mediei şi noile mentalităţi despart generaţiile şi este o realitate cam greu de acceptat. Un mare poet din India medievală pe nume Kabir spunea ‘’ nu este uşor sa înţelegi dragostea, deoarece nu creşte pe câmp şi nu se vinde la piaţă’’. Mi s-au părut foarte emoţionante aceste cuvinte, iar sensul lor este deosebit de cuprinzător. Personal consider că dragostea părintească poate fi cea mai frumoasă amintire a unui copil. Este ca o lumină pe care ai primit-o şi care îţi va lumina permanent viaţa, indiferent de încercările care vin, mai devreme sau mai târziu. Mai poate fi considerată şi un nepreţuit dar, dar uneori este nevoie să înveţi cum să-l dăruieşti.

Mihaela-Theodora Popescu