În ultimii doi ani, cititorii noştrii s-au întâlnit de mai multe ori cu personalitatea lui Gheorghe Tãtãrescu, cel mai important om politic gorjean de anvergurã naţionalã în secolul trecut. Ne propunem în acest numãr sã vorbim de activitatea parlamentarã a marelui om politic, un subiect devenit de mare actualitate în prezent prin lupta politicã dintre liberali şi Traian Bãsescu purtatã atât la Guvern cât şi la Parlament. Ca sã identificãm şi alte asemãnãri, sã spunem cã dupã 1930 Gheorghe Tãtãrescu îşi datoreazã ascensiunea regelui Carol al II-lea, adicã tocmai modelul politic al actualului preşedinte.
       
        Gheorghe Tãtãrescu îşi începea cariera parla­men­tarã în 1919 ca deputat de Gorj. A fãcut-o fulminant şi sub o stea norocoasã, Ce aparent pãruse o greşealã, elogiul ideii de autoritate a statului dupã inegalabilul an 1918, i-au adus în doar câţiva ani funcţii din ce în ce mai importante.
       
        Înfruntând „revoluţia” bolşevicã
       
        Gorjeanul primea în februarie 1923 funcţia de subsecretar la Ministerul de Interne, având în subordine Jandarmeria şi Poliţia. Din aceastã poziţie a trebuit sã înfrunte revoltele bolşevice din teritoriile româneşti de dincolo de Prut. Gheorghe Tãtãrescu a condus forţele de ordine care au înãbuşit „revoluţia” de la Tatar Bunar. Discursul in­titulat „Internaţionala a treia şi Basarabia” ţinut la 9 decembrie 1925 în Parlamentul României i-au consolidat cariera poli­ticã. Spunea Tãtãrescu a­tunci: „ceea ce trebuie sã reţineţi, este cã afarã de câţi­va rãtãciţi, conducãtorii, autorii şi complicii acestei acţiuni revoluţionare, sunt aproape în unanimitate ruşi lipoveni şi nu moldoveni (...) ceea ce dovedeşte cã comunismul revoluţionar este o maladie asiaticã care nu prinde în sufletul ţãranului moldovean, (...) Regimul nãscut din aceastã doctrinã nu se poate menţine în hotarele înãuntrul cãrora s-a nãscut şi s-a organizat; el trebuie sã se reverse, cãci altminteri este ameninţat cu moartea.”
       
        Din nou la Ministerul de Interne
       
        În martie 1926, Tã­tãrescu trecea împreunã cu partidul sãu în Opoziţie, guvernarea aparţinând Par­tidului Poporului condus de generalul Alexandru Averescu. A revenit pe aceeaşi poziţie în cadrul Ministerului de Interne peste doar un an într-un nou cabinet I.I. C. Brãtianu începând cu 21 iunie 1927. Din aceastã poziţie a ţinut sub control adunarea na­ţional-ţãrãnistã din 6 mai 1928 de la Alba- Iulia, ulterior aceştia venind şi la guvernare. Cum liberalii s-au aflat mai mulţi ani în opoziţie, Gheorghe Tãtãrescu a fost preocupat de teoria politicã în momentul cînd nu avea o funcţie executivã.
        În august 1930, Tã­tãrescu a publicat broşura „Guvernului de mâine” în care pleda pentru de­mocraţia parlamentarã care avea sã fie ameninţatã foarte curând de spectrul unui regim autoritar sau totalitar-extremist. E vorba de o lucrare care cuprinde patru mici capitole intitulate: „Falimentul partidelor”, „Guvern de dictaturã”, „Guvern personal” şi „Guvern de concentrare”. În primul capitol, Gheorghe Tãtã­rescu abordeazã o temã foarte actualã şi astãzi. În „Falimentul partidelor”, Tãtãrescu aratã cã resectiva formulare nu este nouã şi cã aparţine mai mult altora decât românilor: „trebuie amintite încã de la început cã aceastã ofensivã generalã împotriva partidelor politice nu este o manifestare nouã. La noi, ca şi aiurea-şi mai mult aiurea decât la noi-s-au dus, periodic, campanii vehemente împotriva partidelor politice şi împotriva politicii de partid.”
        Tot acolo, Tãtãrescu scria „Un regim de dic­taturã, poate suprima nu existenţa, ci funcţionarea normalã a partidelor politice existente; dar el, însuşi se reazimã, în afarã de forţa publicã, pe sprijinul unei clase sau a unui grup social sau a unei asociaţii de individualitãţi, organizatã politiceşte, având un şef politic, o armatã de partizani, o ierarhie, un program şi o metodã politicã-toate elementele unei organizaţii de partid. Dictatura însãşi, se reazimã pe un partid: partidul dictaturii”.
       
        „Frânã pe dreapta, frânã pe stânga, ca sã cazi pe medianã”
       
        Gheorghe Tãtãrescu avea sã se transforme pe par­curs, fiind omul de casã al regelui Carol al II-lea. În 1931 el îşi începea ascensiunea politicã în PNL, fiind propus de preşedintele IG Duca ca secretar general al partidului. Tot din 1931 dateazã celebra maximã a lui Gh. Tãtãrescu „Frânã pe dreapta, frânã pe stânga, ca sã cazi pe medianã”.
        În noiembrie 1933 se instaura guvernul IG Duca cu Gh. Tãtãrescu la Ministerul Industriei şi Comerţului. În 9 decembrie 1933, Tãtãrescu a semnat alãturi de alţi miniştrii dizolvarea Gãrzii de Fier.
        Deşi o mare pierdere pentru gorjean, asasinarea lui IG Duca i-a deschis drumul spre şefia guvernului. Funcţia sa se va decide în noaptea de 2-3 ianuarie 1934, la dezbaterile referitoare la succesiunea politicã a lui Duca, dezbateri care au avut loc în casa lui Tãtãrescu. Pamfil Şeicaru povestea: „De fapt Dinu Brãtianu nu ţinea sã aibã şefia guvernului, iar regele l-ar fi preferat pe Richard Franasovici, Inculeţ, doctorul Costinescu, Vasile Sassu, Dumitru Dovlecel, Nicuşor Sãveanu, Manolescu-Strunga s-au trudit ore întregi ca sã îl convingã pe Gheorghe Tãtãrescu sã accepte şefia guvernului. El ţinea morţiş ca şef sã fie Dinu Brãtianu, deoarece aşa era logic. Pentru a-i curma încãpãţânarea, Victor Antonescu i-a amintit cã I.C. Brãtianu , întemeietorul Partidului Liberal, oficial nu a fost niciodatã şeful partidului... Clãtinat de acest argument, Gheorghe Tãtãrescu a ridicat încã o obiecţie: nu poate sã anunţe regelui consimţãmântul lui pânã nu are permisiunea şefului partidului.”

Cornel Şomâcu