Transalpina. Un cuvânt care nu însemnã nimic pentru cei mai mulţi dintre români. Şi, totuşi, e cel mai înalt drum alpin din ţarã, catalogat şi marcat pe hartã ca drum naţional, dar care nu a fost niciodatã asfaltat, iar cea mai mare parte a anului e închis, din cauza troienelor înalte de zãpadã. A fost construit de armatele romane în drumul lor spre Sarmizegetusa, a fost pavat cu piatrã cubicã de regele Carol al II-lea dupã 1930 şi reabilitat de nemţi în Al II-lea Rãzboi Mondial, dar de atunci nimeni nu s-a mai îngrijit de el. Acum se mai aventureazã pe Transalpina doar temerarii dornici de senzaţii tari, cu toate cã leagã Oltenia de Ardeal, pe traseul Novaci- Obârşia Lotrului- Sebeş şi parcurge o superbã zonã turisticã, concurând cu succes Transfãgãrãşanul.
       
        Drumul Naţional 67C, aşa e noua denumire oficialã a misteriosului traseu care se desprinde din Drumul Naţional 67, Târgu Jiu - Rãmnicu Vâlcea apare în dreptul oraşului Novaci şi trece munţii în Ardeal. El şi-a luat vechiul nume de la latinescul “Transalpina”, (ţara de dincolo de munţi), cum era numitã în textele latineşti Þara Româneascã şi e supranumit “Drumul Regelui”, pentru cã Regele Carol al II-lea, dupã ce l-a reconstruit, în anul 1938 l-a inaugurat parcurgându-l el însuşi, împreunã cu familia regalã.
        Transalpina se întinde pe o lungime de 148 de km, dar autoritãţile judeţene din Gorj şi Alba au reuşit sã-i asfalteze numai extremitãţile, peste 75% din el rãmânând aşa cum a fost.
        La sud de munţi, Transalpina e asfaltat pânã la Rânca, staţiune montanã în plinã dezvoltare, dar care poate oferi şi la ora actualã peste 500 locuri de cazare cu cele mai bune condiţii. Majoritatea turiştilor se opresc aici, unde pot petrece un sejur în mijlocul naturii sau pot merge la ski pe timp de iarnã: Drumul pleacã, însã, mai departe, o cale cioplitã în versantul muntelui, fãrã parapeţi de protecţie sau semne de circulaţie, singurele marcaje fiind cele ale salvamontiştilor, pe porţiunile unde drumul coincide cu traseele de drumeţie care duc la obiectivele turistice din zonã.
       
        Minunea de dincolo de “Pãpuşa”
       
        Transalpina ocoleşte prin stânga Vârful “Pãpuşa”, care strãjuieşte staţiunea ca un turn de veghe, dincolo de care ai crede cã nu mai e decât cerul. Abia de-aici începe, însã, aventura. Noi a trebuit sã avem rãbdare câteva luni bune, ca sã putem pleca la drum, pentru cã zãpada persistã pe versanţii nordici ai crestelor pânã târziu în varã, iar pânã de curând drumul a fost închis, pentru cã utilajele nu intrã niciodatã sã-l deszãpezeascã, iar topirea naturalã poate dura pânã aproape de ninsoarea anu­lui urmãtor. De altfel, pânã sã aşteptãm momentul oportun, cu drum deschis şi cer senin, a dat, deja, prima zãpadã, care din fericire n-a rezistat, din cauza cãldurii puternice de peste zi.
        Iatã-ne ajunşi, deci, pe acope­rişul lumii, sau mai precis al Gorjului, chiar dacã noi am avut senzaţia, pentru o clipã, cã avem toatã lumea la picioare. Am trecut “victorioşi” prin Pasul Urdele, aflat la cota 2141, cel mai înalt punct al drumului şi, în acelaşi timp, cel mai înalt punct al unui drum montan din România şi am luat-o pe urmele împãratului Traian, ale cãrui armate şi-au croit drum pe-aici, spre capitala Daciei din Munţii Orãştiei, Sarmizegetusa. Lespezile de piatrã cu care citeam cã Regele Carol al II-lea a pavat drumul nu le-am mai gãsit decât pe alocuri, dar un cioban din Novaci ne-a povestit cã le-au luat unii localnici sã-şi facã vile la Rânca. De la badea Nicu Piluţã am aflat şi care e starea drumului, pentru cã venea agale pe el cu oile la iernat, tocmai de la Obârşia Lotrului: “Pãi, ce sã vã spun?... Drumu’ e bun, adicã pentru ARO sau Dacie. Şi cu Jeepu’ merge strunã, cã am venit eu pe el cu oile. Dar ãia care au venit cu maşini joase nu le-a fost prea bine, cã sânt bolovani şi pot sã-şi rupã maşinile.”
        L-am lãsat pe nea Piluţã cu oile lui şi ne-am continuat traseul, cu bãgare de seamã şi ţinându-ne la distanţã de marginea râpei imense ce se deschidea de-o parte a drumului, ba ne-am asigurat şi aparatura, agãţându-ne de gât aparatul de fotografiat şi camera de filmat, pentru ca, în vreun moment de neatenţie, sã nu le scãpãm în gol, dupã care ne-am pus pe treabã. Şi nu pentru cã munca ne dãdea ghes, dar e imposibil sã treci pe lângã aşa minunãţii şi sã nu simţi nevoia sã le imortalizezi: vãi pictate în culorile toamnei de o mânã nevãzutã, de la roşul aprins al cireşului sãlbatic la galbenul pai al mesteacãnului şi verdele intens al coniferelor. Vârful Mohorul, brãzdat de izvoare şi pãtat în toate culorile pãmântului, l-am lãsat pe stânga. Norii parcã se sprijineau cu fruntea de el, obosiţi de atâta umblare şi lãsau, leneşi, sã le cadã umbra la câteva palme sub ei. Drumul albicios, pãrea încolãcit pe munte ca un şarpe pe scoarţa uni copac, preocupat sã nu alunece la vale. şi, rar de tot, apãrea câte un turist “rãtãcit”, ce se opreşte din loc în loc sã facã poze.
       
        Drumul nu-i sperie pe strãini
       
        Cu toate cã strãinii suferã din cauza drumurilor proaste când vin în România, cei care vor sã-şi încerce maşinile de teren ar veni cu siguranţã în România dacã ar şti de Transalpina. De acest lucru ne-a asigurat şi un turist care a venit din Sibiu, de la Sebeş pânã la Rânca, sã prospecteze terenul: “Pânã la Obârşia Lotrului mai fusesem de câteva ori, dar n-am trecut niciodatã de Pasul Urdele, pânã la Rânca. Acum am fost peste tot, sã vãd cu ochii mei şi sã fac fotografii, pentru cã îmi vin nişte prieteni din Germania şi vreau sã-i aduc aici. E superb, m-am convins, am auzit, dar nu credeam cã e chiar aşa. Am vãzut şi câteva spaţii de cazare şi la Rânca şi la Voineasa sunt condiţii excelente, de trei stele şi chiar mai mult, aşa cã nimeni nu se poate plânge. Chiar şi la Obârşia Lotrului, unde era o cabanã mai veche, s-au construit spaţii noi. N-am intrat, dar cred cã sunt acceptabile pentru cine vrea sã iasã mai ieftin cu cheltuielile.
       
        Þara Gheţarilor
       
        La 3-4 ore de mers pe jos spre vest, pe cel mai cunoscut traseu turistic ce se ramificã din Transalpina şi strãbate Masivul Parâng, se aflã un complex de lacuri glaciare, formate prin topirea gheţarilor cuaternari, care, prin eroziune, au lãsat în urma lor nişte chiuvete ce sunt acum pline cu apã. Cel mai mare din aceşti munţi e Lacul Gâlcescu, aflat la 1.925 m altitudine (cu o suprafaţã de peste 30.000 mp şi adâncime de 10 m), singurul populat natural cu peşti, printre care pãstrãv şi lostriţã, acesta din urmã ajungând pânã la lungimea de un metru. Lacul e declarat monument al naturii, iar împrejurimile sale constituie o rezervaţie naturalã geologicã, floristicã şi peisagisticã, unde la loc de cinste se aflã jneapãnul pitic, bujorul de munte şi floarea de colţi.
       
        De la adrenalinã la asfalt mai e…
       
        Transalpina ajunge şi la Obârşia Lotrului, unde se întretaie cu un alt drum alpin de o rarã frumuseţe ce încinge muntele de la est la vest, urcând din judeţul Vâlcea pe Valea Lotrului, pe la Lacul Vidra şi Lacul Petrimanu şi coborând în judeţul Hunedoara la Petroşani.
        Ca sã nu ne rãtãcim în munţi, l-am rugat sã ne însoţeascã pe Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public de Salvamont Gorj, care ne-a asigurat cã traseul nu e periculos, cu toate discuţiile de pe forumurile postate pe Internet între cei care au fost pe Transalpina: „drumul e bun, chiar dacã nu e asfaltat decât pe o micã distanţã dinspre Novaci şi dinspre Sebeş şi nu trebuie parcurs neapãrat cu maşini de teren. Cine vine în zonã, însã, e bine sã treacã pe la baza noastrã de salvare de la Rânca şi sã anunţe cã intenţioneazã sã urmeze drumul sau traseele turistice, pentru cã sunt zone fãrã semnal din care nu pot apela la noi dacã au probleme şi ar fi indicat sã ştim unde sã-i cãutãm, dacã se pierd pe munte. Oricum, nimeni nu trebuie sã se teamã cã ar putea cãdea cu maşina în prãpastie, pentru cã drumul are lãţimea suficientã ca sã treacã pe el douã maşini simultan, iar de 25 de ani de când fac eu salvare în Gorj nu s-a întâmplat aşa ceva. Cât despre faptul cã drumul ar fi foarte accidentat, nu e real, pentru cã noi îl parcurgem frecvent, iar în singurul loc mai denivelat, între Pãpuşa şi pasul Urdele au intervenit utilajele de la Consiliul Judeţean Gorj, care, chiar dacã nu are acest drum în administrare, l-a nivelat pentru a permite accesul ciobanilor la stânile de la Obârşia Lotrului.”
        Existã şi şanse ca Transalpina sã fie asfaltat, aşa cum au promis, mai mulţi ani la rând, guvernanţii, dar localnicii spun cã sunt promisiuni electorale ce se fac periodic şi nu mai cred nimic pânã nu vãd.

Aura Stoenescu