|
|
|
 |
Învățământ |
Nemulțumirile sindicatelor din învãțãmântul gorjean
|
Uniunea Sindicatelor din Învãțãmânt Gorj semnaleazã autoritãților locale o serie de probleme cu care se confruntã acest sector de activitate. Sindicaliștii fac o radiografiere exactã a stãrii de lucruri în sistemul de învãțãmânt gorjean și cer mãsuri în acest sens. Probleme la primãrii În privința întârzierii în privința cheltuirii banilor în învãțãmânt, profesorul Vasile Mija-președintele USLI Gorj- spune cã: “Primarii nu stãpânesc procedura de decontare a banilor; Se confundã obiectul contractelor (reparații cu reabilitãri); Se solicitã bani dupã temenul stabilit (19 ale lunii) depãșind termenul de comunicare al I.S.J. Gorj cãtre M.Ed.C.;Se transmit deconturi mai mari decat sumele alocate; Se întârzie depunerea deconturilor solicitate pentru Trezorerie. De aici o serie de probleme privind neigienizarea localurilor la timp sau igienizãri sau recepții formale (Glogova, Scoarța, etc.), achiziții de materiale, inclusiv cele didactice fãcute în pripã și la prețuri exagerate (ex: un calculator se ridicã la cca 70.000.000 ROL, 1 kg sare de bucãtãrie la cca 2.000.000 ROL, etc.). Pregãtirea pentru sezonul rece se face greoi iar în foarte multe unitãți școlare nu a demarat în sensul cã nu sunt verificate instalațiile de cãldurã (sobe, calorifere, centrale termice, și nici achiziționarea combustibil necesar – Glogova, Scoarța, etc.) Drepturile dascãlilor nerespectate Vasile Mija spune cã de ani de zile dascãlii se confruntã nerespectarea legislației în vigoare, respectiv a Legii 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, a Contractului Colectiv de Muncã – legea pãrților care a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritãții Sociale si Familiei și respectiv, la Direcția de Muncã și Protecție Socialã Gorj. « În acest context-spune Vasile Mija- aș aminti doar câteva din prevederile legale nerespectate de cãtre patronate sau alte organisme: acordarea primei de instalare la încadrarea în învãțãmânt conform art.51, paragraf 6 din Legea 128/2007 (Sãcelu); neacordarea sporurilor bãnești cuvenite șefilor de catedra de comisii metodice, etc. -conf. art.51 pag.7 din Legea 128/1997; neacordarea ajutoarelor de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate conf. art.106, Legea 128/2007; neacordarea navetei la și de la locul de muncã pentru personalul didactic și didactic auxiliar conf. art.104 din Legea 128 (anexa 1); neacordarea decontãrii cu 50 % a 6 cãlãtorii pe an dus-intors pe mijloace de transport feroviare conf. art.107, alin.4 din Legea 128 (anexa 2); neacordarea sporurilor prevãzute în Contractul Colectiv de Muncã pentru activitatea prestatã în zilele de sãrbatoare legale, inclusiv sâmbãtã și duminicã; întârzierea punerii în aplicare a Legii 220/2007 privind creșterea salarialã cu 10% începând cu 1 ianuarie 2007 pentru cadrele didactice cu gradul I etc » Transportul școlar lasã de dorit Transportul școlar lasã de dorit privind deplasarea copiilor din zonele cu școli comasate. Cazurile punctuale, prezentate de același lider sindical, sunt urmãtoarele : nu existã microbuze (ex. Câlcești-Godinești); sunt insuficiente (Scoarța, Stejari, etc); nu existã fonduri suficiente pentru conbustibil (ex. Glogova, etc.); drumurile deteriorate îngreuneazã acest transport; microbuze defecte; capacitate necorespunzatoare etc.
Cornel Șomâcu
|
Momentan nu este nici un comentariu!
„Prietenii sunt pentru totdeauna”
|
Organizația naționalã “Cercetașii României” – Centrul Local Târgu- Jiu a realizat proiectul “Prieteni sunt pentru totdeauna”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Olandei, în parteneriat cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivã Târgu Jiu. Proiectul s-a desfãșurat în perioada 10 septembrie – 7 octombrie 2007. Organizația cercetașilor este o mișcare educativã a copiilor și tinerilor, bazatã pe voluntariat, cu caracter apolitic, deschisã tuturor, indiferent de naționalitate, rasã, sex, credințã sau condiție socialã, încurajând îmbinarea armonioasã dintre dezvoltarea autonomiei și a responsabilitãții într-un cadru etic și spiritual. Proiectul a avut drept scop dezvoltarea unor relații de prietenie în cadrul unui grup mixt format din copii cu deficiențe și copii cercetași. S-a urmãrit socializarea, lucru în echipã, cooperarea între participanți, exprimarea decisã a emoțiilor/gândurilor, dorind sã contribuie la dezvoltarea capacitãților fizice, intelectuale și spirituale, educarea lor în spiritul cultivãrii respectului și dragostei fațã de om și mediul înconjurãtor. Au avut șansa sã interacționeze cu alți tineri de vârsta lor 10 copii cu dizabilitãți din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivã Târgu Jiu. Activitãțile s-au desfãșurat în localul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivã Târgu Jiu sub formã de ateliere practice, organizându-se și douã excursii de câte o zi, pentru consolidarea relaționãrii în cadrul grupului, realizarea unei relații de prietenie între participanți, imbunãtãțirea încrederii de a interacționa, cunoaște și comunica cu persoane noi conștientizând diferențele și asemãnãrile între participanți, precum și influența personalã asupra grupului, cu toate tensiunile și emoțiile trãite în timpul desfãșurãrii activitãții. Atelirele au avut scopul de a-i învãța pe copii, sã-și exprime liber opinia și sã ia anumite decizii în legãturã cu propria persoanã și cu cei din jur în scopul integrãrii în comunitatea din care fac parte. Pe durata proiectului s-au desfãșurat urmãtoarele ateliere: modelaj, desene, activitãți de lucru manual, utilizarea calculatorului, întreceri sportive și artistice. Pe lângã activitãțile educative copii s-au bucurat de vizita în Parcul Brâncuși, unde în spațiile amenajate pentru copii au avut șansa sã interacționeze cu alți tineri de vârsta lor.Proiectul s-a încheiat cu vizitarea Mãnãstirii Polovragi și a Peșterei Polovragi. Pe baza activitãților comune desfãșurate în echipã, copii cu dizabilitãți au comunicat mai bine cu oameni din jur, chiar și cu oameni care nu fac parte din cercul lor, iar cercetașii și-au dezvoltat abilitatea de socializare cu copii cu dizabilitãți și toleranța fațã de persoane dezavantajate. Þinâd cont cã cercetãșia este un joc magic, un tãrâm de vis, unde cresc acei oameni cu cuget limpede și suflet curat autonomi și solidari, de care țara noastrã are astãzi atâta nevoie, cercetașii au reușit sã contribuie la dezvoltarea capacitãților fizice, intelectuale și spirituale ale copiilor cu dizabilitãți din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivã Târgu Jiu.
Dorina Muscaliuc, Nicu Baiu
|
Momentan nu este nici un comentariu!
|
|

• 10 M Sf. Mc. Evlampie și sora sa Evlampia din Nicomidia.-
• 11 J Sf. Ap. Filip din cei 7 diaconi; Sf. ierarh Mărt. Teofan al Niceei.-
• 12 V Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. ierarh Cosma al Maiumei.-
• 13 S Sf. ierarh Mc. Carp al Tiatirei și cei împreună cu dânsul: Papil, Agatonica și Agatodor. -
• 14 D Duminica a 21-a după Rusalii (Luca 4). Sfinții Părinți de la Sinodul VII ecumenic (Niceea 787), Cuv. Parascheva; Sf. Mc. de la Milano: Nazarie, Chelsie, Ghervasie și Protasie, EV 9; Ga 2,16-20; Lc 8,5-15 (Pilda Semănătorului), Tit 3,8-15; In 17,1-13 (ale Sf. Părinți), 1 Co 9,2-12; Lc 7,36-50 (ale cuvioasei).-
• 15 L Sf. Sfințit Mc. Lucian din Antiohia.-
• 16 M Sf. Mc. Longhin sutașul, cel de lângă Crucea Domnului.-

USD 0 lei RON
EUR 0 lei RON
|
|


| > Apel urgență: | 112 |
| > Salvare: | 961 |
| > Poliție: | 955 |
| > Pompieri: | 981 |
| > Protecția civilă: | 982 |
| > Info. Romtelecom: | 931 |
| > Deranj. telefonice: | 921 |
| > Deranj. gaze: | 928 |
| > Deranj. curent: | 929 |
| > Ora exactă: | 958 |
| > Jandarmeria: | 956 |
| > Protecția familiei: | 983 |
| > Serviciul antidrog: | 934 |
| > Sesizări primărie: | 984 |
|