Asfaltul e una dintre cele mai tari arme electorale, după cum constat pe zi ce trece, o dată cu noile cazuri pe care le întâlnesc în teren. Am văzut asfalt turnat într-un cartier ţigănesc, în săptămâna dinaintea alegerilor, cu toate că drumul cu pricina nici nu exista pe harta oraşului respectiv, iar casele beneficiarilor acestei dovezi de civilizaţie erau construite ilegal, fără autorizaţie. Am văzut asfalt care a greşit adresa şi, în loc să meargă pe drumul judeţean dintr-o comună, pentru că era dat de Consiliul Judeţean, a ajuns pe drumul comunal, până la primar în curte, ca acesta să beneficieze de bunăvoinţa şi voturile vecinilor de pe stradă şi, în plus, edilul şef să nu-şi mai murdărească pantofii, în drum spre primărie.
        Dacă e să gândim corect, lăsând la o parte deturnarea de fonduri, pentru că n-ai voie să cheltuieşti banii publici în alte scopuri decât cele aprobate, e un lucru bun că se pune asfalt, pentru că la omul de rând nu contează că e asfalt de la judeţ, de la comună sau de la guvern, important e să fie.
        Dureros, e însă, când asfaltul rămâne la stadiul de promisiune, care se repetă o dată la patru ani, când se apropie alegerile. Cele mai bune exemple sunt drumurile ce duc peste Carpaţi în Valea Jiului, de la Tismana şi Cheile Sohodolului, pe care le promitea Nicolae Mischie, precum şi Transalpina, sau DN 67 C, Novaci- Sebeş, drum naţional… neasfaltat, pe care Ludovic Orban, ministrul Transporturilor promitea că va tăia panglica, în această lună, la primii kilometri de asfalt. Oamenii din Alba nu l-au crezut, însă, pe cuvânt, el fiind (în mai 2007) în vizită electorală antibăsescu, în pragul referendumului pentru demiterea preşedintelui, aşa că au declarat că nu cred până nu văd, pentru că fiecare ministru nou le promite asta de mai multe alegeri încoace...

Aura Stoenescu