Încet dar sigur, ne îndreptăm spre un nou stil de a conduce şi de a gestiona informaţiile în timp real pentru a deveni competitivi. Dacă în România gestiunea cunoştinţelor sau „knowledge managementul“ rămâne pentru mulţi doar un concept în manualul de economie, în străinătate lucrurile stau altfel. Cu câţiva ani în urmă însă, nici acolo, în marile corporaţii ale lumii, nevoia de gestiune eficientă a cunoştinţelor nu era pe deplin înţeleasă.
       
        Conducere prin cunoaştere
       
        De fapt ce înseamnă acest termen cu o traducere aproximativă de „conducere prin cunoaştere”: colectarea, organizarea şi distribuţia informaţiei în forme în care poate fi utilizată practic. Knowledge Management se bazează adesea pe tehnologia informaţiei pentru facilitarea stocării şi aducerii la zi a informaţiei.
        Gestiunea cunoştinţelor există dintotdeauna în cadrul firmelor, sub forma unor discuţii între colegi sau traininguri. Acum însă, conceptul a început să se aplice într-un mod formal, organizat, prin departamente specializate şi cu ajutor unor sisteme IT performante. O entitate în care membrii ei nu învaţă continuu şi nu-şi exploatează eficient zăcămintele intelectuale nu va putea face faţă competiţiei bazate pe cunoaştere care tinde să devină dominantă în peisajul economic actual. Există două mari tipuri de cunoaştere importante pentru succesul unei entităţi: cunoaşterea existentă, acumulată şi cea nouă, creativă.
       
        Accesul în timp real la informaţie
       
        În prezent adevăratul factor de diferenţiere calitativă, ce conduce o entitate spre profit şi implicit spre recunoaştere şi o alta spre faliment este pe lângă talentul uman, accesul în timp real la informaţie şi la cunoaştere. Care este diferenţa dintre informaţie şi cunoaştere?
        • Informaţia este defensivă. Individul o preia şi o reflectă la nivelul sistemului propriu de valori sau, mai des, de interese şi se foloseşte de ea funcţie de priorităţile personale. Fiecare are dreptate şi fiecare greşeşte. Informaţia este o acumulare cantitativă de elemente - este un cumul.
        La nivel de entitate informaţia este percepută ca un element de progres atâta timp cât aceasta ajunge la momentul optim pentru a fi folosită.
        • Cunoaşterea este reactivă, în sensul în care microuniversul uman reacţionează la orice informaţie primită şi face conexiunile cu alte informaţii sau experienţe.
        Înţelegerea ce conduce la cunoaştere presupune procesare şi personalizare, convergenţă şi continuitate. Cunoaşterea nu este o sumă de informaţii, cunoaşterea este un proces prin care informaţia secvenţială devine întreg prin participarea sinelui ca element de omogenizare a elementelor. Managementul unei entităţi va primi o sumă de informaţii, dar arta adevărată a conducerii va fi dată de priceperea cu care sunt folosite aceste informaţii în dezvoltarea entităţii. Cunoaşterea în acest caz este măiestria cu care piesele de puzzle sunt aranjate în timp util pentru a devansa concurenţa şi pentru a realiza un model eficient şi demn de urmat. În fiecare moment al acestui proces există mai multe opţiuni pentru forma finală, completă, a modelului. Alegerea unei alternative determină aşezarea unei noi piese, un alt set de opţiuni. Un proces paradoxal, tot mai complicat pe măsura ce timpul alocat jocului se apropie de sfârşit. Mai multe opţiuni, mai puţine piese potrivite. Şi în final laurii învingătorului. Dar, revenind la arta conducerii prin cunoaştere - „knowledge managementul“ cred ca e interesant de amintit că prima conferinţă din Statele Unite care s-a axat pe cunoaştere – dincolo de teoriile inteligenţei artificiale – s-a intitulat „Gestionarea activelor cunoaşterii în Secolul 21.” Şi a fost organizată de Digital Equipment Corporation şi Technology Transfer Society la Universitatea Purdue în 1987.
       
        Productivitatea cunoaşterii
       
        Cea de a 2-a conferinţă „Productivitatea Cunoaşterii” a fost coordonata de Steelcase North America şi EDS în aprilie 1992. Cea de a 3-a a fost găzduită de Industrial Research Institute (IRI) în Vancouver, British Columbia, în octombrie 1992. McKinsey şi Company au iniţiat practicile de Management al Cunoaşterii în aceeaşi perioadă. “Colocviul Avantajelor Cunoaşterii” a fost co-sponsorizat de Strategic Leadership Forum si Ernst & Young Center for Business Innovation în 1994. Toate aceste iniţiative au avut ca singur scop definirea unor concepte ce ţin de conducerea prin cunoaştere şi a principiilor ce guvernează acest nou concept. Fie că se defineşte prin termeni precum învăţare, capital intelectual, inteligenţă, know-how, perspicacitate sau înţelepciune, concluzia este una şi aceeaşi: gestionezi mai bine sau dispari. Iniţiativele din industrie, educaţie şi guvernare încearcă să abordeze aceleaşi probleme, teme şi oportunităţi. Dacă ceva nu poate fi măsurat, nu este considerat a avea valoare. Totuşi, mecanismele financiar-contabile tradiţionale nu reuşesc să calculeze cele mai importante resurse ale firmei – capacitatea sa intelectuală. În schimb, mecanismele actuale tratează oamenii drept pasive ale firmei sau cheltuieli, şi nu active ale firmei.
        O afacere trebuie să fie definită pentru a justifica strategiile de investiţii necesare în capitalul uman şi social (interactiv) al firmei. În mai toate firmele, fie ele locale fie din străinătate, orice obiect din patrimoniu are un număr de inventar şi este gestionat cu mare atenţie. O resursă mult mai importantă este de multe ori ignorată, deşi poate aduce un mare avantaj competitiv: gestiunea cunoştinţelor.
        Activitatea de cercetare pentru funcţionarea serviciilor sau a industriei serviciilor din economie este foarte redusă. Nu există un echivalent al Institutelor de Cercetări în Industrie pentru industria serviciilor – sectorul economic cu cea mai rapidă creştere. Fondurile guvernamentale alocate sunt foarte reduse, iar entităţile depun eforturi individuale în cercetare-dezvoltare, atunci când ar fi normală şi esenţială o colaborare în cercetare prin institute de cercetare cu teme distincte în funcţie de interesele fiecărei entităţi. Pentru aceia care îmbrăţişează schimbarea ca realitate, timpul este foarte scurt, nu poate fi pierdut prin depăşirea barierelor. Viitorul ce trebuie creat este de departe mult mai fascinant. În fiecare profesie, cei care sunt consideraţi filosofi şi viitorologi sunt căutaţi pentru obţinerea consilierii în operaţiunile de afaceri. Ceea ce era ieri teorie, este acum esenţial pentru supravieţuirea afacerii de mâine. Efectul interdisciplinar este cumulativ, deoarece liderii caută să înţeleagă principiile şi politicile fiecărei discipline. Într-adevăr, domeniul a devenit suficient de sofisticat pentru a garanta testarea celor mai bune practici de a continua diseminarea şi funcţionarea mecanismelor de lucru. (va urma)

Ec. Dr. Violeta Tătaru